Potrivit site-ului goldenglobes.org citat de Mediafax, Asociatia Presei Straine de la Hollywood a anuntat joi nominalizările pentru cea de-a 64-a editie a premiilor Globul de Aur, ceremonie care va avea loc pe 15 ianuarie, la Los Angeles. Particularitatea acestui eveniment consta in faptul ca, spre deosebire de Oscaruri, primeste la categoria cel mai bun film strain orice productie vorbita in alta limba decat cea engleza, cu conditia sa fi avut premiera in tara de origine in intervalul de 14 luni cuprins intre 1 noiembrie si 31 decembrie anul următor. De obicei se califica aproximativ 50-60 de filme.

De asemenea, pentru aceste prestigioase distinctii exista categorii diferite pentru drama, comedie si musical.

Nominalizările la cele mai importante categorii ale acestor premii sunt:

Cel mai bun film – Drama: “Babel”, “Bobby”, “The Departed”, “Little Children”, “The Queen”;

Cel mai bun regizor: Clint Eastwood (“Flags Of Our Fathers” si “Letters From Iwo Jima”), Stephen Frears (“The Queen”), Alejandro Gonzalez Iñárritu (“Babel”), Martin Scorsese (“The Departed”);

Cea mai buna actrita – Drama: Penélope Cruz (“Volver”), Judi Dench (“Notes On A Scandal”), Maggie Gyllenhaal (“Sherrybaby”), Helen Mirren (“The Queen”), Kate Winslet (“Little Children”);

Cel mai bun actor – Drama: Leonardo Dicaprio (“Blood Diamond”), Leonardo Dicaprio (“The Departed”), Peter O’Toole (“Venus”), Will Smith (“The Pursuit Of Happyness”), Forest Whitaker (“The Last King Of Scotland”);

Cel mai bun film – Comedie/ musical: “Borat: Cultural Learnings Of America For Make Benefit Glorious Nation Of Kazakhstan”, “The Devil Wears Prada”, “Dreamgirls”, “Little Miss Sunshine”, “Thank You For Smoking”;

Cea mai bună actrita – Comedie/ musical: Annette Bening (“Running With Scissors”), Toni Collette (“Little Miss Sunshine”), Beyoncé Knowles (“Dreamgirls”), Meryl Streep (“The Devil Wears Prada”), Renee Zellweger (“Miss Potter”);

Cel mai bun actor – Comedie/ musical: Sacha Baron Cohen (“Borat”), Johnny Depp (“Pirates Of The Caribbean: Dead Man’s Chest”), Aaron Eckhart (“Thank You For Smoking”), Chiwetel Ejiofor (“Kinky Boots”), Will Ferrell (“Stranger Than Fiction”);

Cel mai bun film strain: “Apocalypto” (SUA), “Letters From Iwo Jima” (SUA/Japonia), “The Lives Of Others” (Germania), “Pan’s Labyrinth” (Mexic), “Volver” (Spania);

Cel mai bun film animat: “Cars”, “Happy Feet”, “Monster House”;

Premiul Cecil B. DeMille va fi acordat in 2007 actorului american Warren Beatty.

N-am sa intru (inca) pe taramul trailerelor, desi o voi face in curand, pentru ca prea ma fascineaza domeniul asta, de la maniera in care sunt facute, la cat de mult/putin reusesc sa transmita din atmosfera filmului. De multe ori sunt reale carti de vizita pentru un film si te conving sa-l vezi, chiar daca in final ramai dezamagit. Sunt exploatate si valorificate punctele forte ale peliculelor, este o cosmeticizare (de multe ori fortata) a elementelor care se stie ca nu au kumm sa dea gres.

Dar ce se intampla cu posterele? Ne atrag ele oare atat de mult atentia incat sa ne dorim neaparat sa vedem un film? Cat de multe reusesc sa comunice ele despre natura productiei pe care o reprezinta? Intr-un fel, ma gandesc ca este chiar si mai greu sa faci un poster reusit decat un trailer, pentru ca din infinitatea de imagini ce compune un film, trebuie sa alegi una singura. Si nu ma refer la clasicele “etichete” in care sunt trantiti la gramada actorii principali, pe un fundal care are (eventual) legatura cu subiectul filmului, ci la acelea care se aleg simbolurile si imbina intr-o maniera artistica o imagine frumoasa (aici intra si estetica uratului sau a grotescului) cu ceea ce se intampla in film, dar intr-o maniera inteligenta.

Va provoc la o competitie nevinovata, in ideea de a vedea cine reuseste sa gaseasca cele mai multe postere BUNE, in acest termen generic incluzandu-se elementele pe care le-am enumerat anterior. Puteti reveni cu postere ori de cate ori va mai aduceti aminte de vreun film, sau va pica ochii pe vreun poster care considerati ca merita atentia noastra.

Fara sa caut prea mult, le-am ales pentru inceput pe acestea:

Olivia e o fetiţă blondă cu ochi albaştri, drăguţă, cu un pic de burtică şi nişte ochelari imenşi, care se uită obsesiv la o casetă cu Miss America, repetând gesturile câştigătoarei, Richard e tatăl Oliviei şi îşi prezintă programul motivaţional al celor 9 paşi în faţa unei săli de curs aproape goale, Dwayne e fiul său vitreg, care nu vorbeşte prea mult (de fapt nu vorbeşte deloc, după cum voi afla mai târziu, dar citeşte Nietzsche) şi care se care ridică asiduu nişte greutăţi, Edwin e tatăl lui Richard şi momentan e în baie unde inhalează heroină, nora sa, Sheryl, conduce, vorbeşte la telefon, fumează şi minte în acelaşi timp, iar fratele el, Frank, într-un scaun cu rotile, se uită dezamăgit pe fereastra spitalului unde a fost internat în urma unei tentative eşuate de suicid. (more…)

[rating:2/5] 

Pentru un film care vine din partea celui care a regizat Twelve Monkeys (1995) si Fear and Loathing in Las Vegas (1998), respectiv Terry Gilliam, orizontul de asteptare inaintea vizionarii trebuie sa fie nelimitat. Chiar si asa, insa, Tideland surprinde. In cel mai bun caz. Personal am simtit mai degraba soc, filmul propulsandu-ma intr-o zona afectiva nociva. Fara a-i lipsi elemental interesant, Tideland poate, cred, sa se incadreze printre preferintele celor predispusi la bizarerii cinematografice. Desi numeroase exemple m-au facut sa cred, de-a lungul timpului, ca sunt o membra constanta a acestei categorii, Tideland mi-a displacut profund. L-am vazut la TIFF, asadar cand “receptaculii de stranietate” erau alertati la maximum. Si cu o cantitate impresionanta de toleranta la purtator. Degeaba insa. Simpla rememorare a filmului ma indispune total. Ceea ce mi se pare cu atat mai frustrant este faptul ca nu am reusit nici pana in ziua de astazi sa inteleg intentia acestui film. Ce incearca Gilliam sa demonstreze cu aceasta pelicula? Cu ce ar trebui sa ma imbogateasca pe mine, ca spectator, aceasta subminare grotesca a elementelor basmice?
Pentru ca, intr-o mare masura, filmul deraiaza de pe traiectul realitatii spre o viziune animista a lumii. Este lumea vazuta de Jeliza-Rose (Jodelle Ferland), o copila de numai 13 ani care, ignorata de cei doi parinti narcomani, s-a obisnuit sa traiasca intr-un univers propriu, in care elementele fictionale ale cartilor pe care le citeste si realitatea ce-si refuza unele sensuri se amesteca pentru a forma o pseudorealitate in care fetita isi gaseste un spatiu protector. Invartandu-se in lumea dezorganizata a parintilor ei, Jeliza-Rose pare insa extrem de stapana pe situatie, capabila de o maturitate care-i depaseste varsta. Poate intretine dialoguri “mature” cu tatal sau, ea este cea care ii pregateste acestuia “biletul” spre “micile vacante” pe care le face (eufemisme pentru pasele de inconstienta datorate cocainei), isi cearta mama iresponsabila, iar moartea acesteia (provenita din cauza unei supradoze) ii ofera prilejul sa se mobilizeze si sa se demonstreze responsabila. Pleaca impreuna cu tatal (un Jeff Bridges demn de The Big Lebowski (1998)) la casuta bunicii ei, un loc uitat de lume, in care singurele prietene ii sunt niste capete de papusi pe care le pune pe degete si cu ajutorul carora isi exerseaza capacitatile ventriloce. Bunica insa a murit, locul este pustiu, iar viitorul – in suspensie.
Daca tatal ei, persoana matura si responsabila, n-o va face, nici ea nu se va ingrijora de ceea ce se va intampla de acum incolo, de ce vor manca, de cum isi vor petrece zilele. Deocamdata este un loc nou, vast, care se cere a fi explorat. (more…)

Asadar, aflam din stirea principala de astazi, in sfarsit l-au arestat! Am urmarit cu destul de mult interes povestea asta, in incercarea de a vedea cat este de permisiv sistemul justitiar american, daca inchid si ei ochii, asa cum se intampla la noi, atunci cand vine vorba despre persoane importante.

 Inca de cand a izbucnit scandalul, Wesley Snipes s-a aflat in Africa. Pentru ca trebuie sa privim dincolo de interesele imediate ale setei de justitie, el a fost lasat sa termine filmarile la pelicula Gallowwalker, iar politia a asteptat rabdatoare. Filmul nu l-a terminat, dar s-a predat politiei din Florida. Si asta doar de dragul conformismului, pentru ca a pledat nevinovat si considera ca a fost ales drept tap ispasitor pentru o practica des intalnita in randul celebritatilor. Dupa doar cateva ore de arest Snipes a fost eliberat contra unei cautiuni de 1 milion de dolari, iar acum intentioneaza sa se intoarca in Namibia, pentru a-si termina pelicula. (Daca va amintiti cumva de o regula care se aplica TUTUROR persoanelor, egale in fata legii, conform careia nu ai voie sa parasesti statul in care ai fost arestat, uitati-o…). Cu toate acestea, el trebuie sa se inapoieze in State in data de 10 ianuarie, atunci cand incep audierile, moment in care va fi nevoit sa-si predea si pasaportul, iar deplasarile in afara teritoriului american nemaifiind permise.

Daca va fi gasit vinovat, Snipes ar putea fi condamnat la 16 ani de inchisoare. Mira-m-as, insa! Exista eliberarea inainte de termen pentru buna purtare. Si banii. In plus, banii. Si ar mai fi de mentionat banii… Da, chiar cred ca in astfel de situatii se musamalizeaza totul si eroii vietii de zi cu zi ajung sa-si traiasca acel “fericiti pana la adanci batraneti” de domeniul fictionalului… Ma contraziceti?

Recunosc, prima oară când am auzit că vor să facă o ecranizare a romanului Parfumul de Patrick Suskind, am exclamat indignată: Imposibil! Apoi, filmul a fost lansat şi, bineînţeles, nu am putut să îmi ţin în frâu curiozitatea de a vedea cum arată această transpunere pe ecran a romanului. Am păstrat o doză serioasă de scepticism, dar am spus că nu voi lăsa subiectivismul să îmi influenţeze părerile şi voi încerca să îl judec obiectiv.

Bineînţeles, cei care au citit romanul, îmi înţeleg deopotrivă şi mirarea şi scepticismul. Întrebarea esenţială, înainte de a vedea filmul, era: Cum poţi transpune mirosul în imagini? Vizionând ecranizarea, răspunsul e mai mult decât evident. Nu poţi. Poţi însă să îl sugerezi, dar totuşi, prezenţa lui nu e la fel de puternică ca în carte. Ceea ce constituie o problemă relativ mare, deoarece mirosul e personajul principal, iar cu ajutorul său, se creează o atmosferă aparte, nu la fel de uşor de regăsit în film.

Pentru cei care nu au citit cartea şi nu au văzut nici filmul încă, va trebui să prezint povestea pe scurt. Parfumul e povestea lui Jean Baptiste Grenouille, omul născut fără miros personal, dar care, paradoxal, are un simţ olfactiv extrem de dezvoltat. Acţiunea cărţii urmăreşte aventura lui Grenouille, angrenat în căutarea parfumului perfect, cu care va putea câştiga respectul şi afecţiunea oamenilor din jurul său. Bineînţeles, pentru orice operă desăvârşită e nevoie de un anumit sacrificiu. La fel se întâmplă şi în acest caz: printre ingredientele necesare pentru realizarea acestui parfum, se află şi mirosul trupului de tânără femeie. Grenouille e totuşi un criminal în serie atipic. El nu face aceste acte gratuit, pentru plăcerea personală. El doar ia de ce are nevoie, nu într-un mod brutal sau plin de cruzime, deşi crimele sale au şocat societatea franceză până în măduva oaselor, ci ca şi cum ar merge pur şi simplu la piaţă pentru a-şi face anumite cumpărături. În spatele crimelor sale se află un raţionament pe care oamenii nu îl înţeleg, de aceea, în ochii acestora el e unul dintre cei mai brutali criminali pe care l-au văzut în viţa lor, şi toate acestea într-o epocă care nu a dus lipsă de criminali brutali si crime pline de cruzime.

Totuşi, în spatele poveştii, în spatele măştii de criminal pe care o are Grenouille, se ascunde ceva mai mult. Povestea e într-un final o poveste despre singurătate, oameni, viaţă (more…)

Ne vaitam in fiecare an ca filmele hollywoodiene sunt din ce in ce mai slabe, ca Oscarurile nu mai sunt ce-au fost odata, ca studiourile de productie ar trebui sa renunte la excesul de comercialitate si sa revina la criteriul valoric. De ce ar face-o, insa, daca bilantul anual le prezinta o situatie mai mult decat satisfacatoare? Studioul Sony Pictures a anuntat marti ca, pentru prima data, vor depasi suma de 3 miliarde de dolari din incasarile mondiale. Desi situatia este mai mult decat imbucuratoare pentru Sony, ea nu stabileste insa nici un record, intrucat aceasta suma impresionanta a fost depasita pana acum de alte studiouri. Cu toate acestea, Sony va inregistra o situatie fara precedent in ceea ce priveste incasarile, numai ca este vorba strict despre cele avute in Statele Unite. Propriul record in acest domeniu era stabilit in 2002 cu suma de 1,573 milioane de dolari, insa 2006 se pare ca va restructura clasamentul.

In plus, anul acesta a reprezentat pentru Sony un record intr-un alt domeniu – acela al numarului de filme care au devenit numarul 1 la box office in saptamana in care s-au lansat. Pana acum acest numar a ajuns la 12, dar studioul mai are pregatite cateva pelicule pana la sfarsitul anului.
Pentru a treia oara in ultimii cinci ani, Sony va trece linia de sosire primul in competitia celor mai mari incasari domestice de box office. Cea mai mare contributie la succesul acestui an pentru conducerea studioului a reprezentat-o hitul The Da Vinci Code, care a adunat nu mai putin de 750 de milioane de dolari in intreaga lume. Lui i s-au adaugat Talladega Nights: The Ballad of Ricky Bobby, Casino Royale si, in mod surprinzator, The Pink Panther.
Concluzionand, desi situatia generala de la box office-ul american prefigureaza o scadere cu 500 de milioane de dolari comparativ cu cea de anul trecut, studiourile de film pot considera ca 2006 a fost un an excelent pentru industria cinematografica.
Pe mine, personal, aceasta concluzie ma intristeaza…