Festivalul de la Clermont-Ferrand este una dintre cele mai importante manifestari dedicate productiei de scurt metraj din Franta si din lumea intreaga, iar anul acesta el sarbatoreste 30 de ani de existenta. Cu aceasta ocazie organizatorii au avut ideea de a intineri programul festivalului asa ca,  pentru prima data, se vor lua in considerare si creatii scurte si foarte scurte de pop art din sfera video clipului. De aceea, sectiunea “Clips” va prezenta o selectie de 20 de “poptronics” video clipuri (more…)

Intre 10 si 13 ianuarie 2008, Bruxelles va fi gazda festivalului CineChine aflat la prima editie, dedicat cinematografului chinez. Organizatorii s-au gindit la un program special de initiere a publicului, propunind 16 filme dintre care 14 sint inedite in Belgia. Initiativa mi se pare cu atit mai interesanta cu cit proiectiile aduc laolalta cel putin trei generatii din cinematografia chineza. In primul rind, este omagiul dedicat cineastilor care, cronologic vorbind fac parte din “cea de-a patra generatie” numita si “generatia uitata”. Aceasta cuprinde mai toti realizatorii care au studiat arta filmului la academia de film din Beijing catre sfirsitul anilor 50 sau inceputul anilor 60 si care au reusit sa-si practice profesiunea abia la inceputul anilor 80, dupa moartea lui Mao in 1976. Revolutia culturala distrusese intre timp cinematograful chinez (more…)

Ian Curtis (interpretat de Sam Riley) sta tolanit în pat în camera sa modesta, sumbra, sumar populata de prezenta virtuala a autorilor William Burroughs, J. G. Ballard si Joseph Conrad si de muzica lui Iggy Pop si a lui David Bowie. Fumeaza. Mediteaza. E singur. Întotdeauna a fost, întotdeauna va ramâne asa. De fapt motivul, imaginea, revine obsedant, superb, de-a lungul filmului: Ian stând singur într-o camera modesta, sumbra, fumând si meditând. Nu e nevoie de mai mult decât de liniste pentru a-l exprima. Si întreg filmul e bântuit de liniste.

Se spune ca prima data când a fost aratat publicului larg, la Cannes, în mai 2007, filmul lui Anton Corbijn – „Control” – a fost primit cu ovatii. Surprinzator si nu în acelasi timp. Stilul regizoral al lui Corbijn – retinut, calculat cu precizie matematica, întotdeauna atingând de la distanta si în acelasi timp din interior personajul sau – nu pare a fi genul care ar stârni aplauzele unui public atât de „rafinat”. Si totusi…

Construit pe schema unui biopic despre Ian Curtis, frontman-ul legendarului grup „Joy Division”, filmul urmareste traiectoria acestuia începând cu momentul esential al conturarii legaturii cu viitoarea sa sotie, Deborah Woodruff si sfârsindu-se rational si abrupt cu sinuciderea lui Ian prin spânzurare în dimineata zilei de 18 mai 1980. Între aceste doua momente, evenimentele arhicunoscute ale vietii lui Ian: apropierea sa de Bernard Summer si Peter Hook si formarea grupului Warsaw mai apoi transformat în Joy Division; semnarea „prin sânge” a contractului cu Tony Wilson (cunoscut de asemenea din memorabilul „24 Hour Party People” unde aparea si un portret, mai fugar ce-i drept, al grupului Joy Division) – vestitul jurnalist si detinator al casei de discruri „Factory Records” si întemeietorul acelui punct de intersectie al culturii manchester-iene din anii 70-80 cunoscut sub numele de „Hacienda”, de asemenea principalul propulsor al succesului grupului Joy Division; casatoria cu Debbie; nasterea fetitei lor Natalie; concertele hipnotizante; întâlnirea cu a doua iubire a lui Ian – jurnalista belgiana Annik Honore; crizele repetate de epilepsie; însingurarea progresiva a lui Ian; deteriorarea sanatatii si a casatoriei cu Debbie; sinuciderea.
Filmul strabate astfel o perioada de 5-6 ani, cea mai semnificativa, contorsionata si dramatica parte a vietii lui Ian. Începe pe când acesta are 17 ani si se îndragosteste de Debbie, iubita prietenului sau si se sfârseste cu sinuciderea lui prin spânzurare, la numai 23 de ani.
Întâmplarile sunt relatate utilizând ca baza principala de documentare cartea autobiografica scrisa de Deborah Woodruff, sotia lui Ian, (de asemenea unul din producatorii filmului) – „Touching from a distance”. Însa, pe când cartea o are ca subiect principal pe însasi Debbie, filmul graviteaza în jurul (more…)

Nu stiu daca ati citit vreunul din romanele lui Neil Gaiman traduse in limba romana (Zei americani, Anansi Boys, Stardust si Nicaieri), eu da. Pe toate. Nu pot spune ca sint o fana neconditionata a a lui Gaiman, dar imi place felul lui de a resuscita mituri fondatoare si povesti uitate, de a le readuce in atentia cititorului modern cu abilitate, prin intermediul unui fir narativ de aventuri clasic. Si asta fara sa stoarca misterul mitului, pastrind intr-un fel ambiguitatea acestuia de la inceput pina la sfirsit. Stilistic vorbind, Neil Gaiman stie sa penduleze intre gratie, umor si descriere succinta, are stiinta descrierii minimale, stie sa evite acel stil pastos al scriitorilor de fantasy care se vor mai cu totii, de la Tolkien incoace, creatori de noi lumi. Si in tot acest context mai degraba laudativ, ce este “Stardust“ (Pulbere de stele) ? (more…)

Serge Bromberg nu este un necunoscut in lumea amatorilor si colectionarilor de filme rare. In primul rind, au trecut 15 ani de cind acest domn a lansat proiectul “Retour de Flamme”, un spectacol de tip cinema-concert in care sint proiectate filme mute rare si foarte rare semnate de Méliès, Lumière, Charlie Chaplin sau John Ford, filme care, fara el, ar fi cazut in uitare.
Duminica trecuta “Retour de Flamme“ si-a sarbatorit deci aceasta a 15a aniversare la teatrul Trianon din Paris si se constituie ca un spectacol itinerant care trece prin toata Franta, (more…)

Iata doua festivaluri de cinema care au loc in nordul Africii aproape in acelasi timp si care, alaturi de la festivalul din Dubai (imbatabil la capitolul finantare si premii) isi disputa importanta in peisajul cinematografic din Maghreb : festivalul de la Cairo, aflat la a 31a editie si care care tocmai s-a terminat vineri si festivalul de la Marrakech aflat la editia cu numarul sapte si care a preluat stafeta debutind tot vineri.

Al 31-lea Festival de la Cairo (28.11-7.12) a adunat 19 filme din 16 tari in competitia internationala pentru Piramida de Aur, precum 13 filme arabe in competitia pentru cel mai bun film arab, si a totalizat 153 de filme proiectate in perioada festivalului. Presedintele juriului a fost desemnat Nicholas Roeg, iar printre invitati s-au numarat Matt Dillon si Harvey Keitel.
Premiul pentru cel mai bun film si cel mai bun regizor: “L’ennemi intime” de Florent Emilio Siri a fost apreciat ca fiind un “avertisment cu totul aparte la lipsa de sens a luptelor armate “( Nicholas Roeg). (more…)

„Intimpinata cu aprobare universala din partea criticilor, o exceptionala, maiastra mostra de regie care combina realismul social, comentariul politic si o tensiune care te face sa iti rozi unghiile“. Asa defineste lungmetrajul lui Cristian Mungiu criticul de film Wendy Idle in ziarul britanic „The Times”, motivind faptul ca l-a asezat pe primul loc in topul celor mai bune 100 de filme din 2007. Idle este unul dintre cei patru critici de film care au alcatuit clasamentul. (more…)