Filmul „Patru luni, trei săptămâni şi două zile” intră în competiţie la Cannes în cea de-a doua zi a festivalului. Aflată în cursă pentru Palme d’Or, producţia lui Cristian Mungiu va putea fi vizionată joi, 17 mai. „Patru luni, trei săptămâni şi două zile” are loc în anul 1987 şi se petrece pe parcursul unei singure zi, (more…)

Filmul lui Cristian Mungiu – 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile – a fost selectat în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes. Regizorul român se află într-o companie extrem de selectă: fraţii Coen, Kusturica, Tarantino, Gus Van Sant. Dar iată lista completă a filmelor care intră în competiţie.

My Blueberry Nights – Wong Kar-Wai
Auf der anderen Seite des Lebens – Fatih Akin
An Old Mistress (Une Vieille Maitresse) – Catherine Breillat
No Country For Old Men – Fratii Coen
Zodiac – David Fincher
We Own The Night – James Gray
The Love Songs (Les Chansons d’amour) – Christophe Honore
Mogari No Mori – Naomi Kawase
Breath – Kim Ki Duk
Promise Me This – Emir Kusturica
Secret Sunshine – Lee Chang-Dong
4 Months, 3 Weeks And 2 Days (4 luni, 3 saptamani si 2 zile) – Cristian Mungiu
Tehilim – Raphael Nadjari
Silent Light – Carlos Reygadas
Persepolis – Marjane Satrapi si Vincent Paronnaud
The Diving Bell And The Butterfly – Julian Schnabel
Import/Export – Ulrich Seidl
Alexandra – Alexandr Sokurov
Death Proof – Quentin Tarantino
The Man From London – Bela Tarr
Paranoid Park – Gus Van Sant
The Banishment – Andrey Zvyagintsev

4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile nu este singurul film românesc selectat la Festivalul de la Cannes. California Dreamin’ (Nesfârşit), regia Cristian Nemescu, a fost înscris la secţiunea Un Certain Regard. Pe site-ul oficial al festivalului scrie că acesta este primul lung metraj al lui Nemescu. Din păcate, şi ultimul. Regizorul şi-a pierdut viaţa anul trecut, într-un accident de maşină, alături de bunul său prieten, sound-designerul Andrei Toncu.

În urmă cu doi ani, secţiunea Un Certain Regard a fost câştigată de Cristi Puiu cu Moartea domnului Lăzărescu. Anul trecut, Dorotheea Petre a fost desemnată Cea mai bună actriţă la aceeaşi secţiune pentru rolul din filmul Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii.

La Festivalul de Film de la Cannes va afla şi regizorul Cătălin Mitulescu. El va participa la Atelier de la Cinéfondation, un program care doreşte să ajute tinerii cineaşti în producţia proiectelor lor.

Festivalul de la Cannes se va desfăşura în perioada 16 – 27 mai.

[rating:4.5/5]

Un nou film despre Africa. The Last King of Scotland ne trimite în Uganda anilor ’70 când puterea era deţinută de Idi Amin.Totul ne este prezentat prin ochii doctorului Nicholas Garrigan (James McAvoy), un scoţian care decide să îşi părăsească ţara şi să plece în căutarea aventurii. Cum a ales Uganda ? Simplu. A luat globul pământesc, l-a învârtit şi a spus că acolo unde va pune degetul, aceea va fi destinaţia sa. Întâi a ieşit Canada, dar Nicholas a strâmbat din nas şi a mai făcut o încercare. Uganda !
Băiat cu chef de viaţă, doctorul Garrigan s-a făcut repede plăcut printre oamenii din regiunea respectivă. E săritor, îl ajută pe celălalt medic, Merrit, şi doreşte să se acomodeze cât mai repede cu noua lume. Ghid îi va fi soţia doctorului Merrit, Sarah (Gillian Anderson), cea care îi va arăta cum stau lucrurile în Uganda .În regiunea respectivă vine în vizită de “lucru”, Idi Amin, cel care preluase recent frâiele puterii. Localnicii erau extrem de fericiţi de această sosire, iar Nicholas devenise curios să vadă cum arată acest om după ce auzise despre el cuvinte de bine. Tânărul doctor este fascinat de carisma lui Idi Amin, (more…)

[rating:2/5]

Când am văzut că Helen Mirren şi Cuba Gooding Jr. sunt vedetele principale din Shadowboxer, mi-am zis că acesta este un film de urmărit. Aveam să redescopăr, însă, ceea ce ştiam mai demult: actorii mari nu sunt întotdeauna o garanţie că filmul este bun.

Înainte de a juca în The Queen, Helen Mirren a interpretat rolul unei criminale profesioniste în Shadowboxer. Este diagnosticată un cancer şi decide să dea o ultimă lovitură, apoi să se retragă. Personajul interpretat de Helen (Rose) are un partener cu care colaborează – Mikey (Cuba Gooding Jr.) La început nu ne dăm prea bine seama de relaţia dintre ei, dar avem să aflăm apoi că ea îi este un fel de mamă vitregă, dar şi amantă ! În tinereţe, Helen avusese o relaţie cu tatăl cu Mikey, iar după ce băiatul rămâne fără părinţi (în împrejurări pe care nu le voi dezvălui), femeia decide să aibă grijă de el. Aşadar, ea decide să dea o ultimă lovitură înainte de a-şi îngriji sănătatea şi a trăi în linişte ultimele luni sau săptămâni. Misiunea lor este să ucidă o femeie, pe Vickie (Vanessa Ferlito), la ordinul soţului acesteia, Clayton (Stephen Dorff), un personaj deosebit de violent, pentru care eliminarea adversarilor este singura soluţie de rezolvare a problemelor. Ghinionul (sau norocul) face că în momentul când Rose are pistolul îndreptat către Vickie, aceasta intră în travaliu pentru că era însărcinată. Altădată o asasină cu sânge rece, Rose nu poate să tragă, renunţă să o împuşte şi o ajută pe femeie să nască, împreună cu Mikey. Pentru că era riscant să o lase nesupravegheată, Rose decide să aibă grijă de Vickie şi fiul ei. După moartea lui Rose, Mikey este cel care trebuie să o protejeze pe femeie şi pe copilul ei. Asta până într-o zi cînd Clayton află că soţia şi fiul trăiesc şi decide să se răzbune. Şi de ce nu mi-a plăcut ? (more…)

[rating:4/5]
Povestea acestui film se desfăşoară într-o suburbie americană. Liniştea cartierului este spartă de vestea că un pedofil care face parte din această comunitate a fost eliberat. Părinţii se tem pentru siguranţa copiilor şi încearcă să-l izoleze pe pedofil de societate. În suburbia respectiv nu se petrec lucruri spectaculoase. Totul se desfăşoară după un anumit ritual. Femeile îşi plimbă copiii în parcuri, fac schimb de experienţă cu alte mămici, frecventează cercuri de lectură, bărbaţii au o zi pe săptămână în care joacă fotbal, tinerii pasionaţi de skating au un loc unde exersează seară de seară noi tehnici.

Sarah Pierce (Kate Winslet) este o femeie plictisită care încearcă să îşi convingă fiica, în vârstă de 4-5 ani, să o asculte. Relaţia cu soţul ei nu prea merge şi caută noi provocări. Întâlneşte un bărbat care în timpul zilei îndeplineşte rolul de „mămică”, având un fiu cam tot de 4-5 ani. Brad Adamson (Patrick Wilson) încearcă să intre în barou, dar eforturile lui nu sunt încununate de succes. Hotărăşte să mai facă o ultimă încercare şi apoi să ia o decizie legată de viaţa lui.

Încet, încet, cei doi încep să se apropie, să îşi dea întâlniri (bineînţeles, împreună cu copiii) în diverse locuri din oraş. În cele din urmă, se întâmplă şi inevitabilul, pe sistemul „Te-am văzut, mi-ai plăcut, ce rămâne de făcut”. (more…)

[rating:4/5]
Vă mai amintiţi că în urmă cu ani TVR ne oferea spectacolele magicianului David Copperfield ? Toţi ştiam că sunt diverse trucuri şi încercam să descoperim cum face, sperând să îi descoperim noi secretele. Îmi aduc aminte de o magie spectaculoasă, anume evadarea dintr-o închisoare de maximă siguranţă. Fiecare aveam scenariile noastre şi bănuiam cum se întâmplă toată magia. Dar nu aveam certitudinea. Rămâneam cu iluzia că ne-am prins şi poate că de multe ori nu eram departe de trucurile lui David Copperfield. În general cam asta fac magicienii. Vând iluzii. Pe sistemul “Minte-mă, dar fă-o frumos”.

Asta se întâmplă şi în The Prestige, un film care prezintă duelul a doi magicieni până la moarte şi chiar dincolo de ea. Robert Angier (Hugh Jackman) şi Alfred Borden (Christian Bale) sunt doi amici, care îşi declară război din cauza unui teribil accident în care soţia lui Robert îşi pierde viaţa. Încep prin a-şi distruge reciproc numerele de magie, chiar cu riscul de a pune în pericol siguranţa celuilalt. La un moment dat, Robert devine obsedat de o magie a lui Alfred. Bărbatul intra printr-o uşă aflată în partea dreaptă a scenei, după care apărea imediat pe o altă uşă aflată în partea stângă. Personajul lui Hugh Jackman nu are linişte până când nu află cum face acest truc. Explicaţia pe care o primeşte din partea apropiaţilor cum că adversarul său foloseşte o dublură, nu îl mulţumeşte. Este convins că altul este trucul. Pentru a-l afla îşi sacrifică asistenta (Scarlett Johansson) pe care o trimite să lucreze cu Alfred, sperând ca ea să îl ajute să afle secretul. Obsesia legată de acest truc creşte din ce în ce mai mult. Robert îşi sacrifică ani din viaţă pentru a pune la punct o magie asemănătoare cu cea a lui Aflred, dar mai spectaculoasă. În cele din urmă reuşeşte şi are iar lumea la picioare. Fericirea e un concept relativ aşa că Angier nu se mulţumeşte cu ceea ce a obţinut, ci vrea mai mult. Astfel, noi provocări i se deschid, iar ura sa împotriva lui Borden este din ce în ce mai mare.

The Prestige este captivant, are răsturnări incredibile de situaţii şi te ţine cu sufletul la gură până la final, când te face să te întrebi “Cum a fost posibil ?”. Un film despre aparenţe, obsesii, trucuri şi iluzii. Restul e magie.

Vizionare plăcută !

[rating:2/5]

Will Smith a devenit cunoscut la începutul anilor 90 cu rolul “prinţului” din Bel-Air, puştanul care intra în tot felul de încurcături amuzante. Anii au trecut, dar Smith s-a lipit mai mult de roluri acţiune (Independence Days, Bad Boys, I, Robot) sau comedii romantice (Hitch). Regizorul Gabriele Muccino a crezut că Will poate juca şi altceva, nu numai roluri de Bruce Willis de culoare, şi i-a încredinţat o partitură nouă, diferită de ceea ce Smith făcuse până atunci.

În The Pursuit of Happyness, personajul interpretat de Will Smith îşi caută fericirea. Omul are o soţie (Thandie Newton), un copil de vreo 4-5 ani, însă nu era fericit. De ce ? Pentru că nu avea suficienţi bani încât să ducă un trai decent şi să îi asigure copilului tot ce doreşte. Din acest motiv încep certurile cu soţia sa, care îl părăseşte, dar îi lasă copilul. Will îşi câştigă existenţa vânzând nişte aparate pentru scanarea oaselor (acţiunea se petrece la începutul anilor 80), dar afacerea nu prea merge. Într-o zi, în faţa unei clădiri, el vede cum arată un om fericit: maşină decapotabilă, zâmbet larg. Observă că toate persoanele care intrau şi ieşeau din clădire, păreau foarte vesele. E clar, şi-a spus omul nostru, acolo este Fericirea ! Raiul! Clădirea era o bursă, unde se făceau diverse tranzacţii. Smith doreşte să devină şi el agent de bursă, dar nu avea pregătirea necesară. În fine, află că se fac nişte cursuri de şase luni, iar la finalul lor, cel mai bun din seria respectivă este angajat. Până atunci, însă, nu câştiga nici un ban. Şi de aici începe nebunia. Pentru că nu mai putea plăti chiria în apartamenul unde locuia, este nevoit să se mute cu fiul său la un motel. După scurtă vreme este dat afară şi de aici tot din motive financiare. Punctul culminat al calvarului este atins în momentul în care află că statul îi luase aproape toţi banii din cont pentru achitarea unor amenzi de parcare. Rămâne în buzunar cu vreo 20 de dolari şi fără acoperiş deasupra capului. O vreme doarme într-un adăpost pentru săraci, iar când nu găsea loc acolo, într-o biserică. Au fost şi cazuri când şi-a petrecut noaptea în toaleta de la metrou. Peste tot însoţit de fiul său, care nu trebuia să vadă că îi este greu. În acest timp, mergea la cursuri, încerca să vândă scanarele, îl ducea şi îl lua pe cel mic de la grădiniţă. Pentru că este un film american, totul se termină cu bine şi calvarul lui va lua sfârşit când află că este angajat la bursă.

Povestea are multe rupturi de logică. De exemplu, nu se înţelege foarte exact de ce soţia sa pleacă fără copil, după ce iniţial dorea să îl ia cu ea. Sau cum de reuşeşte să vândă aparatele respective tocmai când avea mai mare nevoie de bani. De ce nu reuşea să facă asta şi înainte de a intra în impas financiar ? De ce şeful companiei se poartă frumos cu el dacă nu avea de gând să urmeze sfaturile lui de consultanţă în domeniul financiar ?

Filmul este lent şi susţinut numai de doi actori. Will Smith intră foarte bine în pielea personajului, este credibil şi poate singurul motiv pentru care The Pursuit of Happyness merită văzut. La fel de bine se descurcă şi Jaden Smith, puştiul din film, dar şi din viaţa de toate zilele al lui Will. Aşadar, un film făcut în familie, pentru toată familia (cred că are audienţă generală, nu trebuie nici măcar acordul părinţilor) din care înveţi că din viaţa scapă cine poate, mai ales dacă este american.

Vizionare plăcută !