[rating:4/5]
Din start tin sa precizez ca filmul se delimiteaza destul de repede de tiparul filmelor comerciale frantuzesti cu bine cunoscutul taximetrist si al sau Pegeut. Actiunea si violenta comico-prostuta este rapid abandonata in favoarea unei lentori si al unui abstract foarte calculat care trezeste fiori pe alocuri. Cuvintele si cadrele sunt mult mai bine masurate. Iata, descrisa pe scurt, atmosfera unui film care a suras juriului de la Cannes in 2005(3 premii) si ce i-a adus titlul de Cel mai bun film european al anului alaturi de cel mai bun actor- Daniel Auteuil si regizor- Michael Haneke.

Georges (Auteuil), persoana publică în Franţa zilelor noastre, este filmat zi de zi de o persoana necunoscută. Iniţial crede că este o glumă iar prietenii sugerează că ar putea să fie vreun fanatic care-i urmăreşte emisiunile (da, Georges ăsta apărea la tv săptămânal).

Gluma se îngroaşă atunci când casetele în care Georges şi familia sa erau filmati cand plecau sau se întorceau acasă vin însoţite de nişte desene aparent bizare. Pentru sotie acest lucru era neliniştitor gândind că este vorba de un nebun.(Rolul sotiei in acest film in afara de cel de mama al unui copil pe care a propos nu trebuie sa-l scapati din vedere avand un rol important in interpretarea filmului, este acele de a pune presiune pe un Georges din ce in ce mai nelinistit). Pentru Georges însa aceste desene deschid o pistă. Politia nu se implica asa ce Georges porneste pe propriul fir banuindu-l ca fiind in spatele acestor filmari pe copilul unor arabi ai carui parinti lucrasera pentru parintii sai.

Georges rememorează astfel un trecut şocant pe care probabil şi-ar fi dorit să-l uite definitiv.

El îşi aduce aminte cum părinţii copilului fuseseră omoraţi în timp ce participau la o demonstraţie, cum părinţii săi impresionaţi au vrut şi, se pare, chiar au adoptat copilul ca mai apoi Georges să-i convingă ca arabul este nebun şi periculos. In cele din urma Majid (arabul) a ajuns ajuns la un orfelinat.

Acesta este momentul cheie al filmului. Spun moment cheie pentru ca orice interpretare, orice decodare a filmului nu are cum sa omita acest eveniment.

Una din interpretarile metaforice este ca presiunea la care Georges este supus este de fapt presiunea constiintei intregului popor francez d-alungul timpului avand o atitudine nedreapta fata de arabi. Interpretarea „se tine” si pentru ca Georges nu este orice om din societatea frantuzeasca, el fiind un critic literar avand o emisiune saptamanala la tv pe un post important. Poate insa copilul Georges sa duca intreaga constiinta a poporului francez?

In fine, ceea ce surprinde cel mai mult in Cache este arta prezentarii filmului.

Regizorul apeleaza la o modalitate destul de rar intalnita. Tot trecutul si prezentul lui Georges este vazut prin prisma unei persoane pe care cautam cu disperare as putea spune sa o aflam spre sfarsitul filmului. Ar mai fii ceva de remarcat: cat de parşiv este să priveşti prin ochii cuiva, să vezi exact ce vrea el să vezi şi în mod concret să nu afli nimic despre el. Un fel de narator, unul meschin.

Pentru a nu va da prea multe detalii alterand astfel savoarea acestui film inchei aici recenzia si astept de la voi raspunsul: Cine filmeaza? Prin ochii cui vedem filmul?
Ancheta (mea) continua…