Am preferat sa citez palmaresul festivalului de cinema asiatic de la Vesoul din 2008 pentru a mentiona intr-un fel filmele premiate, poate le vom vedea si noi in Romania intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat.
Dintre cele 17 filme asiatice aflate in competitie, filmul chinez “The Old Barber” (Ti Tou Jiang) din 2006 de Hasi Chaolu a fost pelicula cea mai recompensata: marele premiu Le Cyclo d’or, premiul juriului NETPAC (Network for the Promotion of Asian Cinema), premiul Coup de cœur Langues’O acordat de l’Institut National des Langues et Civilisations Orientales si premiul juriului liceenilor. “The Old Barber” a fost apreciat pentru scenariul original, pentru echipa de actori neprofesionisti si subiectul delicat (globalizarea si repercutarile ei asupra orasului Pekin) tratat cu delicatete de catre regizor.
Filmul filipinez “Philippine Science” de Auraeus Solito, cunoscut deja pentru pelicula “The Blossoming of Maximo Oliveros” din 2005 (cel mai bun prim film la Montreal in 2005 printre alte recompense) a primit aplauzele juriului si publicului (!!!) pentru prospetimea ambiantei si jocul tinerilor actori.
Alte filme nominalizate si premiate “Those Three”de Naghri Nemati (Iran) – un film minimalist si foarte estetic pe fondul conflictelor armate din Asia,”THe Red Awn” al regizorului chinez de Cai Shangjun, “Pure Coolness- Boz Salkyn” de Ernest Abdijaparov – un film kirghiz foarte estetizant, a carui muzica a fost compusa de catre regizorul insusi. De remarcat si filmul indianului Shivajee Chandrabhushan, “Frozen”, aflat foarte departe de produsele in stil Bollywood si foarte apreciat la Vesoul pentru calitatea imaginii, pentru optiunea peliculei in alb-negru si pentru sobrietatea analizei psihologice a personajelor.
Cel mai interesant film din categoria documentare a fost considerat “Le Cri du coeur” al japonezului Shinji Takahashi, o marturie care sintetizeaza experienta de 10 ani a regizorului in materie de terapie prin arta a anumitor psihoze.
|