Filmul documentar se situeaza dintotdeauna la granita dintre arta si reportaj, asa ca, ce  este prioritar in cazul in care trebuie sa alcatuiesti un clasament al celor mai bune documentare, impactul social al imaginilor sau latura estetica ? In numarul din septembrie  al publicatiei « Sight&Sound » puteti gasi un interviu cu curatorul BFI Southbank (British Film Institute) care organizeaza in ultimele doua saptamini ale lui august un ciclu de proiectii dedicat documentarului «Ten Documentaries That Shook The World » pornind de la intrebarea «poate filmul sa schimbe cursul istoriei ? »
Iata programul oferit publicului londonez cu aceasta ocazie:
- Bowling for Columbine (2002) – filmul acela rau tare al lui Michael Moore care pina la urma i-a facut pe cei de la Wal-Mart sa sisteze vinzarile de gloante.
- Death of a Nation- The Timor Conspiracy (1994)- John Pilger si David Munro vorbesc despre tacerea si indiferenta Occidentului fata de genocidul din Timorul de Est.
- For Freedom de Hussein Torabi (1980) – o marturie a revolutiei iraniene filmata in 35 mm.
- Heshang – The River Elegy (1988) de Xia Jung – o memorabila trecere in vedere a intregii istorii a Chinei, vazuta ca o istorie a esecurilor si retragerilor nestrategice. Realizatorii sai au fost inchisi sau au trebuit sa ia calea exilului, si asta cu un an inaintea protestelor si masacrului de la Tian’anMen.
- BBC News Ethiopia Report (1984) de Michael Buerk si Mohammed Amin - atunci cind Bob Geldof a vazut acest documentar despre situatia catastrofica din Etiopia, a initiat proiectul caritabil Live Aid.
- McLibel (2005) de Franny Armstrong - o lupta à la David si Goliath intre opinia publica si McDonald’s care s-a sfirsit cu eliminarea publicitatilor McDonald’s din scoli si licee.
- Minamata-The Victims and Their World (1972) de Noriaki Tsuchimoto- filmul, filmat timp de zece ani si mai bine, a initiat unul dintre cele mai rasunatoare scandaluri din istorie, acuzind companiile japoneze de poluare cu metil-mercur a apelor, in ciuda caracterului foarte toxic al produselor deversate.
- Le Chagrin et la Pitié (1970) regizat de Marcel Ophuls- o privire ritica asupra rezistentei  in Franta ocupata de nazisti. Filmul este considerat cel mai mare documentar istoric al  epocii sale.
- The Thin Blue Line (1988) de Errol Morris – documentar despre o ancheta politista prost condusa catre o acuzatie la moarte care nu sta in picioare. Construit dupa regulile si estetica filmului noir, documentarul a facut multa vilva in mass media.
- Triumph des Willens (1936) de Leni Riefenstahl – sau despre cum sa creezi identitati nationale, sa transformi personalitati publice in mituri si despre cum talentul de operator al lui Leni Riefenstahl a facut din Führer un star de cinema.

Sursa http://www.bfi.org.uk/whatson/southbank/seasons/documentary/