[Rating: 2.5/5]

Regizat de altcineva si cu alti actori, La Buena estrella mi-ar fi placut foarte mult, pentru ca are acea tematica a iubirilor intortocheate, care au tendinta sa oripileze intr-o prima faza, daca nu se coboara in substratul care le-a generat. In plus, asa cum suntem informati la finalul peliculei, subiectul acesteia se bazeaza pe cateva fapte reale, asadar nu un exercitiu de imaginatie se cere de la noi, ci unul de ingaduinta. Filmul m-a plictisit insa, pentru ca este prost facut si, in ciuda unor scene care curg, are o consistenta butucanoasa, neslefuita, venita din taierea unor cadre, dintr-un robotism al personajelor si dintr-un stop regizoral/actoricesc stangaci in fata unor scene care ar fi putut da consistenta. Nu am fost niciodata adepta servitului pe tava, sugestia face mai mult decat o mie de cuvinte/imagini concrete, dar acest film confunda sugestia cu platitudinea, sugrumand chiar si tacerea care ar fi putut sa vorbeasca.
Subiectul este simplu si complicat in acelasi timp: intorcandu-se intr-o seara acasa, de la macelaria unde lucreaza, Rafael (Antonio Resines) este martorul unui incident ce are loc pe o strada laturalnica: o femeie este lovita de un barbat. Bun crestin, Rafael o scoate pe aceasta din mainile agresorului si o duce la el acasa, cu o scurta escapada pe la spital, unde se asigura ca necunoscuta este in regula. Ii pune locuinta sa la dispozitie, nu inainte insa de a o supune unui mic test a doua zi, cand o lasa in casa, cu portofelul lui “uitat” ostentativ pe masa. In casa lui Rafael, unde va ramane, necunoscuta isi va schimba
infatisarea, privirea si chiar identitatea (nu mai este cainele jigarit pe care agresorul o numea “Chioara”, ci devine Marina, femeia care descopera curatenia, tihna, iubirea, grija si-si redescopera feminitatea). Rafael este hotarat: o va pastra in casa lui si va deveni tatal copilului pe care ea il poarta in pantece. Devotata, ea se va transforma in sotia de care acesta are nevoie, care il intelege si accepta (el ramasese impotent in urma unui accident), dar il avertizeaza ca tatal copilului, Daniel (Jordi Mollà), se va intoarce dupa ea. Ceea ce se si intampla, in momentul in care Daniel paraseste inchisoarea. De aici se deruleaza partea mai putin inteligibila pentru multi spectatori, in care iubirea, dorinta, ura, teama, dependenta si sacrificiul se varsa intr-un pseudotriunghi conjugal straniu, care-i vor aduce in cele din urma intelegere si resemnare lui Rafael, singurul supravietuitor al acestei contorsionate povesti de dragoste.
Cel mai viu personaj este cel al Marinei. Ea face parte din categoria femeilor “adanci”, care se autovictimizeaza toata viata, legitimandu-si sentimentele undeva la confluenta dintre devotament, generozitate si perversitate. Ea simte o recunostinta profunda pentru omul care a adunat-o literalmente de pe strada si i-a oferit o viata senina, de pace si iubire, dar este dispusa sa renunte la tot apanajul fericirii ei sterile pentru singuratatea virila a lui Daniel. Pentru ca il iubeste, violenta lui verbala si fizica intra in normalitatea chinului pe care femeia trebuie sa il indure alaturi de barbatul care simte ca i-a fost harazit. Este o iubire de caine, inteligibila, desi asumata rational, care o haituieste flamand si care o implineste prin si in mizerie, pentru simplul motiv ca ii alimenteaza sentimentul caritabil. Dar nu numai – Rafael are la randul lui nevoie de ea, o iubeste sincer, dar n-o poate rani. Pentru a se simti implinita, Marina trebuie sa sufere.
Revenind la sentimentul de ansamblu lasat de aceasta pelicula, oricat de des (si cliseistic) se face referire in film la steaua norocoasa arborata si de titlu, La Buena estrella ramane total intr-un con de umbra, unde este cam greu sa patrunda lumina vreunei stelute, oricat de norocoasa ar fi ea.