[rating:4/5]
Scris, regizat si jucat bine, filmul Peindre ou faire l’amour aduce prospetimea, stranietatea si promiscuitatea pentru care filmele frantuzesti sunt celebre. Ceea ce face insa din aceasta pelicula una deosebita este segmentul de varsta in care sunt cuprinse personajele principale, ce se (auto)descopera in mijlocul unor explozii de trairi si incertitudini specifice, eventual, pubertatii tarzii.

William Lasserre (Daniel Auteuil) este un fost meteorolog, pensionat de curand si frustrat din cauza faptului ca, brusc, s-a trezit fara nici o ocupatie. Sotia lui, Madeleine (Sabine Azéma) este o pictorita amatoare ce si-a pastrat sufletul tanar si radiaza de prospetime si buna dispozitie. Este evident inca din primele scene ca ea este cea care mentine flacara iubirii lor, dupa ani indelungati de casnicie, cea care are porniri nebunesti si cea care stie, din instinct, cum sa se comporte in fiecare situatie. William si Madeleine isi duc asadar traiul linistit intr-o localitate de munte.

Intr-una din escapadele sale in cautarea unui loc bun pentru pictat, Madeleine il intalneste pe Adam (Sergi López), primarul micului satuc de munte, care se ofera sa-i arate acesteia o casa din apropiere, scoasa la vanzare. Fascinata de atmosfera linistita a cabanei, Madeleine isi duce sotul pentru a o vedea, iar el, dupa o partida adolescentina de sex cu sotia sa in posibila lor viitoare locuinta, se hotaraste sa o cumpere.

Adam, care este nevazator, traieste in apropiere cu sotia lui, Eva (Amira Casar), si curand cele doua cupluri ajung sa se viziteze. Ceea ce pare initial doar o apropiere de complezenta, se transforma treptat intr-o nevoie inexplicabila a proaspetilor veniti de a se afla in preajma vecinilor lor. Apogeul acestui inteligibil interes vine in momentul in care Adam si Eva isi anunta gazdele temporare (casa lor arsese si sunt nevoiti sa petreaca zece zile in locuinta sotilor Lasserre) ca urmeaza sa plece in weekend cu niste vechi prieteni, in timp ce Madeleine jubila de fericire la gandul ca facuse rost de cheia de la cabana unei prietene, unde aveau sa mearga toti patru. Iritata si geloasa, aceasta face o scena, motiv suficient pentru ca Adam si Eva (nu, alegerea acestor nume nu este deloc intamplatoare) sa-si schimbe planurile. Euforia gandului la desfatarile din weekendul ce ii asteapta va crea insa o intimitate intre ei ce se cere a fi manifestata si impartasita… Curand, cei patru isi vor cauta trupurile printr-un intuneric ce uniformizeaza perceptiile si amplifica trairile…

Peisajul idilic si salbatic le oculteaza pornirile erotice, provenite dintr-o explozie neasteptata a libidoului. Descoperindu-si pulsiunile intuitive sau pur si simplu lasandu-se in voia lor, William si Madeleine transcend intr-o noua etapa a relatiei lor, una in care impartasesc dorinte sexuale comune. Este o forma stranie si inocenta de adulter, care nu-i indeparteaza unul de celalalt, ci doar le deschide usi ale sufletelor lor de existenta carora nici macar nu erau constienti. Ceea ce este cu atat mai interesant este faptul ca fascinatia exercitata asupra lor de Adam si Eva nu se datoreaza asa cum, din lipsa de experienta sunt tentati sa creada la inceput, puterii de pervertire a celor doi (cu care se grabesc sa-si linisteasca propriile constiinte), ci unei anormalitati afective si comportamentale proprii. Curand insa vor descoperi ca exista o “comunitate” de oameni care practica frecvent acest libertinaj senzual si sexual, fapt ce le legitimeaza, in contextul acestuia, comportamentul. Iar acest lucru descoperit, nu mai trebuie sa-si schimbe intreaga viata, nu mai trebuie sa-si paraseasca defintiv habitatul pentru a-i urma pe Adam si Eva intr-o insula din Pacific, unde acestia se mutasera, ci constientizeaza ca acum, cand pot privi cu luciditate si cunoastere situatia in care se afla, pot duce o viata duala, care sa le permita atat satisfacerea acestei manifestari promiscue, cat si cea a nevoii de liniste si intimitate pe care o simt din ce in ce mai acut o data cu inaintarea in varsta.

Poate si datorita interpretarii impecabile, Peindre ou faire l’amour nu lezeaza nici ochiul, nici spiritul moralitatii din spectator, oferindu-i acestuia o experienta – cinematografica si mundana – inedita.