Salut. Asa cum mi-ati sugerat, am revenit cu detalii din Delta de la Anonim. Ceea ce urmeaza e un fragment din textul publicat pe blogul meu personal. Daca va intereseaza si ceva fotografii, sunteti liberi sa accesati http://www.richietm.blogspot.com.
Comuna Sf Gheorghe e un mic sat pescaresc in care traiesc aprox. 1000 de oameni. In principal din pescuit. Insa in ultima vreme turismul rural a cunoscut un puternic avant. Pe masura ce frumusetea locurilor devine tot mai cunoscuta, turistii se inghesuie sa ajunga aici. Asa ca cele mai multe gospodarii au devenit pensiuni agroturistice ad-hoc oferind cazare si mancare musafirilor de toate neamurile care poposesc in sat. Iar festivalul Anonimul nu face decat sa creasca popularitatea acestui mic colt de rai care incepe sa devina neincapator. Aici am sfarsit si eu, tocmai in Satul Filmului nerabdator sa vad cu ce ma vor delecta organizatorii. Si pot sa spun ca am fost cu adevarat surprins. Micul Sat in sat arata bestial, de la arhitectura green pana la conditiile oferite. Vile din lemn si stuf, alei de piatra, gradini cu flori, toalete si dusuri stralucind de curatenie, piscina (doar pt cei din vile din pacate), cinematograf cu 3 sali de proiectie, cinema in aer liber in camping, terasa si restaurant, discoteca, mese de ping-pong si biliard. Toate puse la dispozitia noastra indiferent ca stateam la cort(15 lei de cort), sau casuta(75 lei casuta cu 2 paturi). Ce sa spun, o incantare. Dupa 11 zile la Vama in care facusem dus cu apa rece, apa fierbine a dusului din Delta cadea pe mine ca o binecuvantare. Ca sa fie totul perfect mai era nevoie de un stomac plin, si de un film bun. Si n-am avut mult de asteptat. Prima masa am luat-o in sat, la dna. Lucica . De profesie bucatareasa de renume. Daca in Vama am mancat cea mai buna shaworma acum 2 ani, acum in Delta am mancat cel mai bun somn. Eu nu ma omor cu pestele, nu-l pescuiesc, nu-l mananc. Dar somnul asta prajit de tanti Lucica era criminal. Si cu un mujdei de usturoi de-ti dadeau lacrimile. Plangeam la masa nu alta. Si ne-am asumat riscul sa nu mai vorbeasca nimeni cu noi in seara respectiva.
Primul film la Anonim a fost “An Inconvenient Truth”, f. actual si la moda pe la toate festivalurile. Am sarit peste fiindca il vazusem acasa si oricum eram f obosit. A doua seara a fost seara Ken Loach, invitat special, alaturi de filmul “Tickets” si segmentul regizat de el pt documentarul 11′09”01. Tickets a fost bine primit de public , s-a ras si s-a glumit pe seama lui, insa i-au fost si taxate micile scapari ale regiei l-a discutia libera ce a urmat. Shortul, care povestea in 11 minute, 9 secunde si un frame, criza loviturii de stat din Chile, orchestrata de USA in ‘73 impotriva presedintelui democratic ales doar pentru ca era comunist, a creat cateva dispute in randul spectatorilor, care in principal se raportau la comunismul de la noi. Ca nuca in perete.
A treia zi am vazut un film german “Four Minutes”, care m-a lasat masca. Viata in puscarie a unei tipe incredibil de talentate la pian, si eforturile unei profesoare de a o stapani si indrepta astfel incat sa participe la un concurs. Tumultuos, intretaiat de flashback-uri si cu rasturnari de situatie, filmul are un sfarsit electrizant. Seara a fost Mungiu si 432. Regal. Filmul a trecut pe nerasuflate. Nici nam simtit cele doua ore. Aplauze la scena deschisa. Mungiu in fata mea la 3 pasi. Discutii libere. Intrebari pe tema avorturilor, comunismul, studentia, viata la camin etc.
Ultima zi (pentru mine) a fost de odihna. Eram plecat de 16 zile de acasa. Un pic de plaja(cu cel mai fin nisip din Romania), o bere si odihna. Seara s-a proiectat California Dreamin’ a lui Nemescu RIP. Asta a si castigat, am aflat mai tarziu, marele premiu. Il vazusem si in TM, asa ca m-am culcat devreme. Iar urma sa ma trezesc la 5:30 sa-mi strang cortul si s-o tai. In cinematografe am mai vazut niste short-uri, un film chinezesc, “Tuya`s Mariage”, si unul britanic “London to Brighton”. Am pierdut insa destule prin plecarea mea grabita despre care am auzit ca au fost faine. Eh, nu le poti vedea chiar pe toate. Poate la anu, caci am de gand sa revin. Dar nu cu trenu! Drumul inapoi m-a lecuit de CFR. 27 de ore dintre care 7 in picioare intrun rapid supraaglomerat e inuman. Asa e cand iei bilet fara loc pt ca nu e decat un tren pe zi in directia casei. Tot la categoria “se putea mai bine” intra si mancarea in camping, care era bunicica dar nu in fiecare zi, iar coada la restaurant dura si o ora. Iar l-a categoria “nu le-as simti lipsa” pe langa tantari, care chiar au lipsit anul acesta desi eram blindat cu spray-uri si creme ANTi, i-as pune si pe cainii care parca au invadat campingul, venind din tot satul, poate si din alte sate, daca stiau sa inoate. Intr-o noapte mai c-au intrat peste mine in lupta lor pentru favorurile unei( si singurei) femele, iar intro seara ne-au oferit o partida de amor necenzurat chiar scena de proiectie a filmului spre rasetele spectatorilor aproape adormiti.

Faine aventurile tale din Delta! Sincera sa fiu mi-ar fi placut sa vad Tickets si Four minutes (Zvyagintsev va veni si pe ecrane, parca vad, la B-estul urmator ) si mai ales scurt metrajele de fictiune si animatie, pentru astea as plinge pentru ca asa ceva nu iese niciodata in salile de cinema. Pe Mungiu il astept pe marele ecrane in conditii mai bune ca la TIFF unde se lesina in sala. California Dreamin’-asta da film vazut si revazut cu cea mai mare placere .
In ceea ce priveste ambianta , ha, da, cu shaorme si somn prajit si nisip fin ) babuta din mine si serviciul zic insa las’ stai in Bucuresti ca e mai confortabil.
Multumim pentru comentariu.
Laura