Comments on: “Revolutionary Road” / “Nonconformistii” de Sam Mendes

By: O cronică întârziată: “Revolutionary Road” « Blogul Generozitatii Culturale

Thu, 19 Nov 2009 19:02:38 +0000

[...] cronică deosebită şi minuţioasă a filmului o puteţi găsi aici: http://www.movieblog.ro/revolutionary-road-nonconformistii-de-sam-mendes/ Nu asta mi-aş dori să fac acum, să vă povestesc despre film. Doar să subliniez nişte idei [...]

By: OceanSoul

OceanSoul — Thu, 02 Apr 2009 14:00:50 +0000

Hello Laura,
La fel de tarziu raspund si eu de data asta. Ideea e ca despre “Revolutionary Road” s-a cam spus ce era de spus, in schimb in ultimul comment ai deschis o “usa” speciala pentru mine si nu ma pot abtine sa nu spun doua vorbe despre ea: “The End Of The Affair”! Multe generatii au asa zisele lor “filme-cult”, nu cred ca ma incadrez in vreuna din ele, in schimb am propriul meu “film-cult” si asta e “The End Of The Affair”, care mi se pare ca a fost incredibil de ignorat de catre critici si de public in egala masura. Atat de ignorat incat n-am vazut nici o referire la el nici macar intr-o emisune biografica despre Julianne Moore la nu mai stiu ce post TV. Lasand la o parte implicatiile filozifico-religioase si demonii interiori ai lui Graham Greene care abunda pe toata durata filmului (dar care totusi creaza melange-ul delicios de mistic si penumbra al peliculei), consider ca e probabil una dintre cele mai tragice povesti de iubire ecranizate vreodata. Un film emblema pentru fanii perioadei interbelice – inclusiv subsemnatul – ce se desfasoara intr-un decor desprins parca din “Hannover Street” si cu o iubire la fel de imposibila. Aici as zice ca tema atinge mai putin nevroza mariajului cat mai ales mariajul de convenienta, evident nefericit pana la final. Practic e un elogiu cinematografic adus razvratirii impotriva destinului, a vietilor dinainte hotarate, o oda a iubirii neconditionate de orice conventie, o iubire salbatica ce sfarama tot in calea ei inclusiv vietile celor doi indragostiti. Filmul este o bijuterie cinematografica ce poarta, pe langa aportul superbei amintitei Julianne Moore, “stigmatul” artistic al lui Ralph Fiennes, probabil cel mai expresiv actor dramatic al anilor ‘90 (evident o parere personala). “The End Of The Affair” e filmul pe care-l resimti cu durere aproape fizica si in care e imposibil sa nu te regasesti macar putin, ca spectator. Conventionalism, dragoste, senzualitate, gelozie, disperare, frustrare, negare, Dumnezeu, revelatie, vinovatie, razboi, moarte, furie, resemnare … sunt cateva din ingredientele cu care Neil Jordan reuseste sa dea viata unei povesti de dragoste greu de uitat. Vreau sa mai amintesc si de coloana sonora geniala a lui Michael Nyman care include printre alte hituri ale perioadei si superba “Haunted Heart” a lui Jo Stafford, fara de care filmul ar fi fost cu siguranta mult mai sarac.
Ma opresc aici cu comentariul si imi cer scuze pentru off-topic …:)

By: yerbamate

yerbamate — Wed, 11 Mar 2009 15:26:32 +0000

Hello OceanSoul,
Raspund cu intirziere la comentariul tau foarte pertinent; cu toate ca imi interzic sa gasesc un mesaj care sa ancoreze filmul in realitate, ceea ce spui tu este interesant, mai ales ceea ce tine de tratarea mariajului nevrotic sau erodat de nevroze. Si pentru ca ai pomenit-o pe Julianne Moore, nu ma pot impiedica sa nu citez, in afara de “The Hours” alte doua filme de gen (daca drama casatoriei nefericite este unul intr-adevar de sine statator) “Far from Heaven” de Todd Haynes (un Douglas Sirk redivivus cu aer foarte retro) si “The End of the Affair” semnat de Neil Jordan, o varianta cinematografica a lui Greene destul de subtila.

Ca sa scuz (sau sa inghit mai usor) partea didactica, m-am gindit ca asta vine in parte din romanul omonim; au mai fost cronici in care s-a vorbit de intentia lui Mendes de a ecraniza un triptic al familiei americane, ceea ce ar explica cel putin in parte tipizarea personajelor care intr-adevar sare in ochi.

Laura

By: OceanSoul

OceanSoul — Thu, 05 Mar 2009 14:57:04 +0000

Pai tocmai … simplitatea e sublima, dar de fapt lipseste cu desavarsire in filmul asta. Ea nu este de fapt decat invelisul suav de superficialitate aparenta pentru noianul de trairi si framantari existentiale ale personajelor. Serios acum, mie mi s-a parut absolut superb filmul, poate nu genial in grotescul lui ca “American Beauty”, dar “touching” la modul extrem prin mesajul transmis in final. Acum sa fim seriosi: pe cati dintre noi nu ne-a impresionat vreodata in viata lipsa de speranta, deznadejdea, imposibilitatea acceptarii unei realitati ignobile, destramarea visurilor? Poate ca mesajele si simbolurile filmului sunt prezentate intr-o maniera putin cam didacticizata – in sensul ca prea s-au adunat in film numai personaje-cheie, cu mesaje atarnate de gat ca-n aeroport – numai ca, trebuie sa acceptam faptul ca sunt perfect posibile. Ele pot exista bine merci in oricare suburbie din lume si mai mult decat atat, sunt atemporale. Filmul mi se pare din cale afara de uman prin strigatul mut de ajutor pe care-l exprima la final ochii lui April (o iubesc pe femeia asta!) in dimineata “de dupa” … atunci cand pare ca s-a predat definitiv si si-a acceptat rolul de casnica “for good”. E uman pana la urma pentru ca Sam Mendes ne pune fata in fata cu propriile noastre spaime, cu gandurile pe care le alungam mereu din prim-plan si le exilam in sertarasele cele mai indepartate ale mintii. Ii gasesc multe similitudini cu “The Hours”, apropo de generatia Oldsmobile ) (mi-a placut asta) – mai ales tema casnicei nevrotice prinsa in capcana unei vieti care nu-i mai apartine. Bine, acolo e o alta actrita geniala, Julianne Moore. So … pot sa spun ca Revolutionary Road m-a indispus destul de tare, prin urmare nu pot decat sa-l consider foarte, foarte reusit.

By: yerbamate

yerbamate — Sun, 15 Feb 2009 09:23:37 +0000

@richie
Sint pur si simplu curioasa si nicidecum critica, ce voiai tu sa spui cu “m-a enervat simplitatea”? Interesanta chestie, as vrea sa stiu cam la ce te-a dus pe tine cu gindul notiunea de “simplitate”.

@Adina
Ai dreptate, subiectul este intr-adevar mult mai comun decit cel din “American Beauty” unde cusaturile teatrale erau cam prea vizibile (unora le-a placut moda asta, altora nu). Am regasit ceea ce spui tu in multe pareri legate de film, subiectul deci n-ar fi doborit de datarea sa in perioada anilor 50, ba dimpotriva. Pentru mine personal, generatia Oldsmobile ramine inca o necunoscuta. E adevarat, subiectul atinge inca prezentul, cum zicea si evergreen, cu toate ca reprezentarile adevarului si situatia femeii sint acum usor modificate.
Laura