[rating:4/5]
Recunosc ca am gresit cand am crezut ca Guy Ritchie s-a stins in acelasi mod in care se lansase. Cu un bang adica. Swept Away, admit ca n-am vazut ca doar n-am innebunit asa de rau incat sa ma uit doua ore la Madonna pe o insula pustie cu un italian musculos probabil (cum am zis, n-am vazut, nu cunosc). Iar cand am auzit ca revine anul asta in genre-ul care l-a propulsat, gangster movie-ul m-am cam temut pentru ca parea o miscare disperata, o incercare sa-si recastige audienta pierduta. Si m-am temut si pentru ca ma asteptam la un ganster movie amuzant in tonul lui Lock Stock si Snatch si, sincer acuma, in ce moduri poti sa mai imbunatatesti genul care le contine pe astea doua?

O prima teapa am luat. Revolver nu e amuzant, iar daca e, nu e amuzant in acelasi fel in care erau alea doua, un fel de laugh out loud funny. Revolver cand e funny, si nu e prea des, se apropie cand de umor negru cand de umor de parodie a filmelor genului cu gangsteri. Cam in ideea lui QT de compilare, updatare pentru noile timpuri si imbunatatire. Slefuire mai bine zis. A doua teapa am luat-o cand am considerat Revolver o miscare disperata, un fel de “hai sa arunc pe piata repede un film cu gansteri pana nu ma uita lumea”. Bizz. Wrong. Ritchie chiar a avut un film de spus/povestit/aratat audientei si acesta in nici un caz nu pare grabit si necalculat. Ba din contra, e atat de gandit si lucreaza pe atatea straturi/nivele(niveluri?) incat nu poti sa nu te bucuri ca te-ai inselat. Ma refeream la mine.

Greu sa rezumezi subiectul. In mare ar fi vorba de un gambler priceput rau de tot (Jason Statham – care ciudat, pare nelalocul lui aici. nu mai e nici textul din Snatch care sa-l ajute, iar el pare mai bun cand tre sa exprime comicul ala de seriozitate, daca intelegeti ce vreau sa zic. cateodata si mie mi-e greu) care se intoarce in oras dupa sapte ani de incarcerare ca sa se razbune pe seful mafiot pentru care a facut anii respectivi (Ray Liotta – nota 10 a filmului. career best performance fara dubiu. treceri din registru in registru, vulnerabilitate, crize de nervi, psihoza. fuckin A). Care va sa zica un revenge movie.
Insa nu va asteptati la ceva care sa curga lin si frumos, pigmentat cu scene de violenta extrema. Ritchie a facut ceva in cheie lynchiana pe alocuri, fincheriana in alte parti sau tony scottiana (stilul tripat de filmare, subtitlurile care se deplaseaza pe ecran , taieturile de montaj cand violente cand smooth la limita poeticului “mdea”) amestecand totul intr-un coolness asiatic (referindu-ma in special la imagine, care e dementiala) fara sa-si piarda touchul sau, evident in dialoguri, montajul anumitor scene sau in naratiunea personajului pricipal. Sau in, preferata mea, coloana sonora.

Nici sa vreau n-as putea sa va zic mai multe. Revolver trebuie incercat de fiecare si s-ar putea sa va dezamageasca, no hard job admiting it. E atat de aiurea in final unde personajele experimenteaza o schizofrenie dusa spre extrem si monoloagele o iau razna incat e inevitabil ca unii sa nu ridice din umeri si sa traga un WTF eliberator urmat de o flegma pe cd-ul lucios. Insa cinema-ul nu e neaparat despre un fir epic clar scos in evidenta, ci despre experienta vizionarii – asta desi Revolver ARE un subiect, and a complicated one at that ; cum am zis, straturi multe, de religie, de psihologie, de filosofie – iar aici filmul lui Ritchie este probabil cel mai bun al anului, pana acum. Din cele vizionate de mine.