Prima secventa a filmului – plan apropiat pe fata lui Brad Dourif care ne anunta foarte hotarit, fixind camera cu ochii lui albastri si fara sa clipeasca nici o secunda, ca el este un extraterestru venit din galaxia Andromeda si obligat sa traiasca pe Pamint. El povesteste cum Andromedanii au aterizat in masa pe planeta noastra cu ceva timp in urma si s-au integrat in parte vietii pamintene.
Numai doi actori pot fi convingatori pronuntind astfel de replici memorabile fara sa cada in ridicol: Brad Dourif si Klaus Kinski. Amindoi au o privire halucinata si o intonatie magnetica. Il stiti pe Dourif, l-ati vazut in mai multe roluri de personaje deranjate psihic: in “Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Milos Forman, in “Ochii Laurei Mars”, “Wise Blood” (John Huston, 1979) sau “Blue Velvet” (David Lynch, 1986). Si daca nu, sigur l-ati vazut in rolul lui Grima Wormtongue din “Stapinul inelelor”, sau cel putin l-ati auzit, pentru ca Dourif “face” vocea lui Chucky, papusa ucigasa in seria omonima de filme horror.
In comparatie cu Brad Dourif, Klaus Kinski are in plus o fata de criminal scapat dintr-o inchisoare de inalta securitate, ceea ce l-a ajutat sa incarneze personajele principale din filmele lui Herzog in anii 70-80; Kinski intruchipeaza la perfectie eroul viziunilor extraordinare si a modurilor extreme de gindire, capabil sa sacrifice vietile altora pentru proiectele sale grandomane si monomane (de exemplu, sa devina regele Amazoniei in “Aguirre, minia lui Dumnezeu”). Insusi Werner Herzog are o reputatie de “extremist”. El este cel care s-a deplasat de doua ori in padurea amazoniana cu echipe intregi de filmare de dragul peliculelor sale; in “Fitzcarraldo” el s-a chinuit sa urce un vapor cu zbaturi in virful unui deal aflat in plina padure virgina.

Cred ca v-am lamurit: daca cineastul si actorii sai preferati sint niste “figuri”, atunci e evident, un film de Werner Herzog este o experienta deosebita. Din anii 90, el s-a convertit la genul documentar. Un documentar semnat Herzog este insa intotdeauna stilizat la maxim si bogat in interpretari si sensuri, iar singura limita pe care regizorul si-o impune este lumea pe care o poate plasa in fata camerei sale – un fel de a spune ca Herzog nu cunoaste limite.
“The Wild Blue Yonder” (Albastru indepartat) confirma toate acestea. Herzog a reciclat filmari subacvatice filmate sub banchiza Antarticii, a montat interviuri de oameni de stiinta despre calatorii la viteze aproape luminice si tunele gravitationale, a exhumat pelicule vechi de un secol cu un aviator si un accident de masina, a profitat de niste filmari din arhiva NASA facute intr-o statiune orbitala… Herzog are chiar “tupeul” sa foloseasca imaginea unui orasel parasit si lipsit de viata ca decor si sa-l prezinte ca fiind o nereusita incercare andromedana de a copia Washington DC cu toate formele administrative si sociale. Pe fondul unor imagini de scufundatori acvatici, andromedanul continua povestea astronautilor explorind o alta lume in care atmosfera este formata din heliu lichid.
Suna a gluma? Bineinteles, si asta este o posibilitate de interpretare; spectatorii rid cind Herzog foloseste fenomenul Roswell in naratiunea Andromedanului, sau cind intercaleaza in interviul unui matematician imagini de acelasi om somnolind, sau cind tonul extraterestrului Dourif devine isteric.
Momentele ilare sint totusi rare. De fapt, Herzog se joaca cu mituri moderne si vechi, cu arhetipuri mai “adevarate” decit realitatea, ca sa construiasca o naratiune decalata ca sens si contructie imagistica. Cel mai adesea, “The Wild Blue Yonder” este un ospat de imagini exceptionale, cu ceruri si medii acvatice de un albastru pur care aminteste de Kubrick sau de Tarkovski, combinate cu niste cascade de sunete, un adevarat Oratoriu Spatial (acesta era subtitlul filmului, inainte ca Herzog sa-l schimbe in “A Science Fiction Fantasy”).
Mare iubitor de muzica, Herzog a tinut sa creeze o coloana sonora speciala, amestecind violoncelul jazzistului Ernst Reijseger cu vocea cintaretei senegaleze Mola Sylla si cu melopeea unui cor de 5 voci masculine din Sardinia. Vocile pure si armonizate perfect cu nota de melancolie a violoncelului intr-un fel de Kyrie adresat laolalta universului cunoscut, haosului, spatiului intergalactic au rolul de a ne transporta intr-o alta lume. Aceasta se incheaga prin montarea imaginilor subacvatice, bizare si nepamintene, filmate sub Antartica, acolo unde gheata suprafetei are consistenta translucida a unui al doilea cer. Aceste secvente ale primilor explorari ale planetei din galaxia Andromeda sint printre cele mai poetice si in acelasi timp mai descriptive pe care le puteti vedea vreodata intr-un film.

Herzog insa nu se dezminte, in plin climax cinematic si emotional, el nu ezista sa plaseze o poanta: planeta respectiva a fost abandonata de Andromedani cu mai multe secole in urma, pentru ca era deja pe moarte. Este pricina exodului acestora catre sistemul nostru solar. In acest context, scopul oamenilor de a stabili o asezare umana pe planeta muribunda este un proiect la fel de van ca si regatul lui Aguirre si la fel de delirant ca si mall-ul andromedan abandonat din lipsa de consumatori. Iar cind astronautii se intorc pe Pamint, 820 de ani mai tirziu, gratie unei calatorii temporale care pica la tanc, Pamintul este Parcul Planetar fara vizitatori, din nou virgin, tacut si primitiv, eliberat de prezenta umana si de civilizatia sa otravitoare… asa cum era padurea amazoniana din “Fitzcarraldo” si “Aguirre, minia lui Dumnezeu”. In “The Wild Blue Yonder”, survolata de undeva de sus de tot, lumea scapata de amprenta umana este in final, mai pura si mai spirituala astfel. Peretii de stinca rosiatica, padurea acoperita de ceturi si cascadele spectaculoase se reflecta in eroii puternici si tacuti din filmele lui Herzog, dusmani ai socializarii cu orice pret , ai limbajului politicos si dureros de inadecvat practicat in societate. Acestia din urma sint cu totii suflete obsedate de eterna cautare a unei Catedrale si sfirsesc in cele din urma exilati in propria lor lume, precum Andromedanul jucat de Brad Dourif.

Vazut la B-EST Categoria Documentar